

Caritate și cultură în comunitate
Concert 4 martie 2023
În anul capitalei europene a culturii, Rotary Cetate Timișoara face un gest de reverență pentru muzica clasică și aduce la Timișoara mari artiști români care încântă lumea: Luiza Fatyol, Ioan Hotea, George Petean și Ciprian Teodorașcu.
Evenimentul nostru s-a născut din dorința de a ne implica activ în proiectul de țară care anul acesta pune Timișoara pe harta culturii europene. Concertul de operă pe care îl propunem publicului aduce voci colosale ale muzicii internaționale, români talentați, tineri și celebri, care vor cânta pe scena timișoreană.
Prin acest concert ne-am asumat misiunea de a eleva spiritul uman și de a îmbogăți cultural comunitatea prin puterea vocilor și a muzicii de operă, cea care reușește de sute de ani să genereze pasiuni și să emoționeze.
Mai mult ca în orice altă artă interpretativă, vocea de operă este un ”instrument” capabil să ofere înălțare spirituală, pace, vindecare, expresie artistică, unicitate. Vom avea parte de toate acestea prin intermediul unor artiști cu o carte de vizită impresionantă!

Soprana Luiza Fatyol s-a născut in anul 1987 în Satu Mare într-o familie de muzicieni. La vârsta de 5 ani a început să studieze vioara îndrumată de tatăl ei, un celebru violonist. La vârsta de 17 ani a ales să studieze canto clasic, care i-a asigurat intrarea la Academia de Muzică “Gh. Dima” din Cluj-Napoca.
A debutat în anul 2009 la Opera Maghiară din Cluj și în paralel cu munca pe scenă s participat la umeroase concursuri de canto naționale și internaționale, numărându-se mereu printre premianți. În anul 2011, Luiza este acceptată în Studioul de Operă al “Deutsche Oper am Rhein” Düsseldorf , participand la masterclass-uri sustinute de nume importante din domeniu.
În 2014 devine solista Operei “Deutsche Oper am Rhein” Düsseldorf /Duisburg unde activează până în prezent, cu un portofoliu impresionant de roluri precum : Susanna “Nunta lui Figaro” (Mozart), Donna Elvira “Don Giovanni” (Mozart), Adina “Elixirul dragostei” (Donizetti), Norina “Don Pasquale” (Donizetti), Micaela “Carmen” (Bizet), Juliette “Romeo și Julieta” (Gounod), Gilda “Rigoletto” (Verdi), Violetta Valery “La Traviata” (Verdi), Mimi “La Boheme” (Puccini) și Gerhilde “Walkiria” (Wagner).

Tenorul Ioan Hotea s-a născut în 1990 la Baia Mare, unde a studiat artele și apoi canto. În perioada 2009-2013 a urmat Academia de Muzică din București și mai apoi a lucrat cu tenorul Alberto Cupido în Italia. Între 2011 și 2013 a fost solist al Operei Naționale din București iar debutul internațional a venit în 2013 pe scena Operei din Monte Carlo. A debutat la Royal Opera în sezonul 2016/17, înlocuindu-l pe Roberto Alagna în rolul Nemorino din Elixirul Dragostei de Gaetano Donizetti. Din 2015 activează la Teatrul de Stat Hessian din Wiesbaden .
Este laureat al numeroase concursuri de canto, între cele mai cunoscute fiind Grand Prix – Hariclea Darclée – România 2015 și Premiul I și Premiul Zarzuela – Operalia Placido Domingo – Londra 2015.
A cântat în numeroase concerte vocal-simfonice în România, cu Orchestra Filarmonică George Enescu, și în străinătate, cu Orchestra Filarmonică St. Petersburg și cu cea a Conservatorului Ceaikovski din Moscova. A urcat pe scene la Paris, Monte Carlo, Stuttgart, Zürich, Viena, Atena, München, etc. Are u palmares impresionant de roluri.

Născut la Cluj, George Petean este unul dintre cei mai importanți baritoni ai momentului. Numele baritonului George Petean s-a impus pe marile scene ale lumii prin eleganța, nuanțarea şi tehnica excelentă a interpretării şi prin culoarea unei voci lirice singulare. A studiat pianul și trombonul la Liceul de Muzică Sigismund Toduță din Cluj, iar apoi canto la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj. A debutat cu Don Giovanni la Opera Naționala Română Timișoara. În anul 1999 este câștigător al marelui premiu al Concursului Internațional Hariclea Darclée. Debutul pe scena internațională are loc în anul 2000 la Opera din Roma cu rolul Marcello (Boema).
Între anii 2002 – 2010 a fost prim solist al Operei de Stat din Hamburg. Impresionanta sa carte de vizită include colaborări constante cu Metropolitan Opera din New York, Teatro alla Scala, Royal Opera Covent Garden, Staatsoper Wien, Teatro Comunale di Bologna, Oper Frankfurt, Opéra de Paris, Bayerische Staatsoper, Bregenzer Festspiele, Grand Théâtre de Genève, Monte Carlo, Gran Teatre del Liceu Barcelona, Deutsche Oper Berlin, Aalto Theater Essen, Lausanne, Antwerpen, Gent, Berliner Staatsoper, Toulouse, Strassburg, Roma).
La Staatsoper Wien a debutat in Figaro din Bărbierul din Sevilla in 2001. Tot la Viena au urmat și rolurile Posa, Ankarström, Enrico, Rigoletto, Macbeth, Luna.
Repertoriul său cuprinde roluri din creația verdiană, pucciniană și a repertoriului de belcanto: Rigoletto, Contele de Luna (Trubadurul), Renato (Bal mascat), Rodrigo, Marquis de Posa (Don Carlo), Simon Boccanegra, Miller (Luisa Miller), Germont (Traviata), Don Carlo (La Forza del destino), Iago (Otello), Belcore (Elixirul dragostei), Enrico Ashton (Lucia di Lammermoor), Sir Riccardo Forth (Puritanii), Sharpless (Madama Butterfly), Rabbi David (Amicul Fritz), Carlo Gérard (Andrea Chénier).
Frumusețea timbrului vocii baritonului George Petean, muzicalitatea desăvârșită dublată de o profundă înțelegere a simplității adevăratei arte ale cântului sunt atuuri pe care, de-a lungul istoriei, puțini cântăreți de operă le-au avut.
La ediția a III-a a festivalului European Music Open, George Petean este invitatul domnului Cătălin Ștefănescu la Colocviul care va avea loc pe scena Teatrului Regina Maria, eveniment cultural care a fost transmis pe postul național de televiziune în cadrul emisiunii Garantat 100%.
Anul 2018 îl aduce pe George Petean la Teatro alla Scala din Milano în deschiderea stagiunii cu rolul Ezio din Attila de Verdi. ”Vocea lui Petean a fost compactă, echilibrată, omogenă, cu o emisie perfect controlată datorită căreia sonoritățile sale au fost egale în toate registrele, grav, central și acut” ne spune dr. Stephan Poen într-un articol despre Attila. Fiind prima voce masculină românească care a participat la deschiderea stagiunii Scalei din Milano, eveniment cultural de o importanță deosebită, George Petean adaugă o nouă pagină valoroasă la Patrimoniul Vocal Românesc.
Câteva din recentele apariții au fost pe scene importante precum Opera din Viena
(Macbeth, Lucia di Lammermoor, Boema, Paiațe, Andrea Chénier 2019-2022), Arena di Verona (Nabucco și Traviata 2021), Festivalul Menuhin din Gstaad (puritani 2021), Opera din Zürich (Traviata, Macbeth, Simone Boccanegra, Cavalleria Rusticana), Opera de stat din München (Forza del destino, Trubadurul, Macbeth), Teatro alla Scala (Fedora), Teatro Real din Madrid (Pirata, Bal Mascat), Maggio Fiorentino – Florenta (Siberia 2021), Teatro Petruzzelli din Bari (Nabucco 2021). În stagiunile următoare va putea fi ascultat în operele de stat din Berlin, München, Zürich, Amsterdam, Milano, Hamburg, Roma, Londra, într-un repertoriu predominat verdian.

Marile voci de operă au nevoie și de o orchestră care să asigure partea instrumentală a unui spectacol. Filarmonica Banatul din Timișoara va avea oportunitatea să fie parte a acestui spectacol pregătit de Rotary Cetate Timișoara pentru publicul timișorean și nu numai.
Pupitrul dirijoral va fi asigurat tot de un artist român cunoscut pe scenele lumii: Ovidiu-Ciprian Teodorașcu Artamanov.
Dirijorul Ciprian Teodorașcu s-a născut în 1976 la Galați. Este absolvent al Universității Naționale de Muzică din București, secțiile compoziție și dirijat, unde a beneficiat de îndrumare unor eminenți dascăli și s-a perfecționat în Franța, cu celebrul maestru al baghetei, Alain Paris. În anii 2001-2002 a fost dirijor al Operei Brașov, iar din 2003 este dirijor al Operei Naționale din București.
De-a lungul activităţii sale artistice, Ciprian Teodoraşcu a colaborat cu personalităţi ale teatrului liric precum Alberto Rinaldi, prim-solist la Teatro alla Scala din Milano, Eduard Tumagian şi Alexandru Agache şi stele ale baletului, precum Alina Cojocaru şi Anastasia Kolegova.
A primit numeroase premii și a participat la deschiderea stagiunii 2007 – 2008 a Operei din Sarajevo şi, tot în 2007, la Concertul Extraordinar prilejuit de Ziua Naţională a României la Teatro Malibran din Veneţia.
Ciprian Teodorașcu a colaborat în cariera sa dirijorală cu teatre lirice precum: Opera Națională din Timișoara, Opera Comică pentru Copii București, Teatrul „Nae Leonard” din Galați, Teatrul de Operetă „Ion Dacian” București, dar și cu filarmonici din țară. De asemenea, Ciprian Teodorașcu are mai multe apariții pe scena Ateneului Român și pe cea a sălii de concerte a Societății Române de Radiodifuziune, precum și câteva importante prezențe în spațiul internațional.
Repertoriul său de operă cuprinde numeroase titluri, de la Boito, Donizzeti, Leoncavallo, Mascagni, Mozart, Puccini, Verdi, Haydn, Ceaikovski, Prokofiev și mulți alții.
Filarmonica Banatul Timișoara
Prima instituție de acest gen a fost Societatea Filarmonică din Timișoara, creată la 21 octombrie 1871, după modelul vremii. La înființarea ei au existat un cor bărbătesc și câțiva instrumentiști pentru activități în genul muzicii de cameră.
Instituția ”Filarmonica Banatul Timișoara”, de astăzi, a fost înființată la 15 aprilie 1947 prin decret regal al Regelui Mihai I.
Au concertat pe scena timișoreană muzicieni de talie internațională precum Johannes Brahms, Bela Bartok, Arthur Rubinstein, Cella Dellavrancea, Traian Grozăvescu, iar George Enescu a concertat începând cu anul 1921 şi până în 1943, de nu mai puțin de 12 ori, la 50 de ani fiind făcut cetățen de onoare al orașului, pe vremea primarului Emil Grădinaru.
Pe lângă concertele săptămânale, filarmonica găzduiește și alte manifestări culturale cum ar fi: Festivalul internațional Timișoara muzicală, Festivalul de muzică veche, Festivalul de chitară, Festivalul de muzică nouă “Intrada”, Zilele muzicale “George Enescu”, Festivalul muzicii sacre, Gala Blues/Jazz Kamo.
Teatrul Național din Timișoara
Palatul Culturii din Timișoara cea mai reprezentativă clădire culturală din oraș, cu o istorie care a început în 1872 când a fost construit prima dată. După un incendiu și trecerea din domeniul privat în prorpietatea administrației de la acea vreme, redeschiderea teatrului s-a făcut la 12 decembrie 1882.
În 1936 a fost renovată după modelul cu care ne-am obișnuit.
Accesul la eveniment se face pe bază de invitație.